Nicolae Beloiu
- compozitor -
(n. 09.05.1927 Ocniţa - Dâmboviţa – m. 20.03.2003 Bucureşti)

     Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul Bucureşti (1948-1953), cu George Breazul (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu şi Marţian Negrea (armonie), Leon Klepper (contrapunct, compoziţie), Theodor Rogalski (orchestraţie), Zeno Vancea (istoria muzicii), Harry Brauner şi Emilia Comişel (folclor). Paralel a urmat şi Facultatea de matematică din Bucureşti (1948-1950) şi a frecventat unele cursuri la Facultatea de Arhitectură (1947-1949).
     
     Şeful serviciului creaţie muzicală la Radioteleviziunea Română (1963-1971); lector la catedra de orchestraţie la Conservatorul Bucureşti (din 1971). A susţinut conferinţe, concerte-lecţii, comunicări ştiinţifice, emisiuni de televiziune şi radio (ciclul „Tribuna internaţională a compozitorilor” - 1966, 1967, 1968). A publicat studii şi articole în „Muzica”. A fost distins cu Marele premiu la „Concours International Reine Elisabeth de Belgique”, Bruxelles (1969), Premiul Uniunii Compozitorilor (1971, 1972, 1978, 1979 şi 1985) şi Premiul Academiei Române (1980).

     MUZICĂ DE TEATRU
     • Volpone de Ben Johnson (1956).
     
     MUZICĂ VOCAL-SIMFONICĂ
     • Trei cântece de dragoste (1955), pentru cor mixt şi orchestră, pe teme şi versuri populare;
     • Suita nr. 2 (1956), pentru cor mixt şi orchestră, pe teme şi versuri populare;
     • Floare albă (1957), suită în patru părţi pentru cor mixt şi orchestră, versuri de Vlaicu Bârna şi Constantin Titus;
     • Cununa grâului (1961), mică cantată pentru cor mixt şi orchestră, versuri de Vlaicu Bârna.
     
     MUZICĂ SIMFONICĂ
     • Divertimento per archi (1953, revizuit 1971), primă audiţie, Bucureşti 15 aprilie 1980, „Musica Rediviva”, Ludovic Bacs;
     • Concert pentru 18 instrumente de coarde (1959, revizuit 1972), primă audiţie, Braşov, 14 ianuarie 1974, Filarmonică;
     • Simfonia I-a (1967), primă audiţie, Bucureşti, 17 IV 1969, Orchestra RTV, Iosif Conta, Bucureşti, 1971;
     • Ritmuri citadine (1970), toccată simfonică, primă audiţie, Craiova, 30 octombrie 1971, Filarmonică, Th. Costin, Bucureşti, 1972 (versiune pentru fanfară);
     • Plaiuri însorite (1974), suită simfonică pentru orchestră de suflători, Bucuresti, 1979;
     • Simfonia a II-a (1977), primă audiţie, Iaşi, 14 aprilie 1978, Filarmonică, Ion Baciu, Bucureşti, 1980;
     • Clopotele Alba-Iuliei. Jubilaţii şi Lamento pentru coarde, alămuri şi percuţie (1978), primă audiţie, Bucureşti, 1 decembrie 1978, Filarmonică, Paul Popescu, Bucureşti, 1984.
     
     MUZICĂ DE CAMERĂ
     • Divertisment pentru două viole (1953, revizuită 1961);
     • Scherzo pentru trio de coarde (1954), pentru vioară, violă şi violoncel;
     • Concert de cameră pentru două viori şi violă (1959), Bucureşti, 1965;
     • Septet scenic (1969), cinci ditirambe pentru cvintet de suflători, violă şi harpă, Bucureşti, 1972;
     • Cvartet de coarde nr.1 (1982);
     • Sonata pentru vioară solo (1984).
     
     ORCHESTRAŢII
     • Modest Musorgski, Camera copiilor (1953), ciclu de lieduri pentru soprană şi orchestră;
     • Modest Musorgski, Cântecele şi dansurile morţii (1954), ciclu de lieduri pentru bariton şi orchestră.
     
     MUZICOLOGIE (STUDII)
     • Consideraţii asupra orchestraţiei dansului simfonic românesc, în „Muzica” nr.9, Bucureşti, 1957;
     • Incursiune în lumea sonoră enesciană, în „Muzica” nr.7, Bucureşti, 1975.

     Viorel COSMA, Muzicieni din România. Lexicon, vol.1, 1989


Muzicieni