Nicolae Buicliu
- compozitor şi profesor -
(n. 06.09.1906 Corabia – m. 18.04.1974 Bucureşti)

     Studiile muzicale le-a început la Conservatorul din Bucureşti (1926-1934), cu Gheorghe Cucu (teorie-solfegiu, dirijat coral), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct), Dimitrie Cuclin (forme muzicale, orchestraţie, compoziţie) şi Constantin Brăiloiu (istoria muzicii), perfecţionându-se la Ecole Musicale „Cesar Franck” din Paris (1937-1938), cu Albert Bertelin (contrapunct, fugă) şi Guy de Lioncourt (contrapunct, compoziţie). A urmat Facultatea de Filosofie din Bucureşti, fiind licenţiat în estetică.
     
     Profesor de muzică în Bucureşti (1935-1949); inspector general în învăţământul secundar (1944-1948); profesor de contrapunct şi fugă la Conservatorul Bucureşti (1949-1971); redactor-şef la Revista „Muzica” din Bucureşti (1952-1964). A scris articole, eseuri, cronici, în „Muzica”, „Contemporanul”, „Gazeta literară” etc. A susţinut emisiuni de radio şi televiziune, conferinţe, concerte-lecţii, comunicări ştiinţifice. A fost distins cu Menţiunea I-a la Premiul de compoziţie „George Enescu” (1933), cu Premiul de Stat (1952, 1954) şi cu Titlul de „Maestru emerit al artei” (1957).
     
     Creator de înaltă profesionalitate şi probitate artistică, Buicliu a abordat toate genurile şi formele muzicale, reuşind să se impună în special în „Muzica” simfonică pe care generaţia de compozitori de la mijlocul veacului XX a abordat-o cu ambiţie şi curaj sub imboldul enescian. Spirit tradiţionalist atât în conţinut şi formă, cât mai ales în mijloacele de expresie, Buicliu a rămas un neo-romantic, de esenţă clasică, cu rădăcini adânci în literatura muzicală a veacului al XIX-lea.
     
     Apelul la nuvela lui Alexandru Odobescu (opera Doamna Chiajna), la unele cântece sociale şi muncitoreşti din trecut (Simfonia a II-a), la vechile game lăutăreşti şi moduri populare pe de o parte, încadrarea în formele clasice de sonată şi simfonie, folosirea cu predilecţie a contrapunctului sever şi a armoniilor de tip romantic, au accentuat tradiţionalismul său oarecum desuet într-o perioadă de înnoiri structurale a gândirii sonore româneşti. Poate că din aceeaşi concepţie estetică a izvorât şi materialul tematic al pieselor simfonice şi camerale, discursul muzical al lui Buicliu menţinându-se în canoanele tradiţionale. Seva melodică îşi revendică originea în melosul orăşenesc, ecourile de romanţă împletindu-se cu folclorul lăutăresc oltenesc. Persistenţa secundei mărite, a ritmurilor lente de joc popular românesc, paralelismul armonic major-minor, reprezintă elemente definitorii ale limbajului sonor al compozitorului.
     
     Creator încadrat pe deplin în procesul de înnoiri politico-sociale din perioada postbelică, Buicliu a militat prin scris (articole de orientare ideologică) şi prin lucrările corale şi simfonice programatice (Uvertura festivă, Simfonia „Republicii”, poemul Se arată lumea) spre o artă angajată. Vădita accesibilitate, uneori cu accente premeditate, proprii anilor 1950-1955 - manifestă prin introducerea textului în finalul Simfoniei „Republicii”, prin atacarea programatică a muzicii camerale şi orchestrale, prin abordarea genului lirico-dramatic, prin accentele de monumentalitate în detrimentul dramaticului - l-a împins la unele concesii de originalitate a limbajului personal de exprimare sonoră.
     
     Totuşi, Buicliu a fost un creator de rigoare şi exigenţă profesională (a refăcut unele lucrări, la mari distanţe de timp, precum Trio în si minor, Cvartetul de coarde, Cvintetul de suflători, a scris două versiuni la partea I-a din Simfonia a III-a), fiind un excelent contrapunctist şi un adept al construcţiilor sonore echilibrate. În concluzie, creaţia lui Buicliu se impune prin esenţa ei lirică şi epică, susţinută de o melodică post-romantică robustă, cu tentă naţională.

     MUZICĂ DE TEATRU
     • Icarii de pe Argeş de Ion Luca (1941);
     • Nunta lui Figaro de Beaumarchais (1941);
     • Ifigenia de Mircea Eliade (1942);
     • Scampolo de Tario Nicodemi (1943);
     • Doamna Chiajna (1970), operă în trei acte, libretul de Nicolae Buicliu, după nuvela cu acelaşi nume de Alexandru Odobescu, premieră Bucureşti, 11 octombrie 1970, Opera Română, Constantin Petrovici.
     
     MUZICĂ SIMFONICĂ
     • Simfonia I-a „Rustica” în la minor (1940), primă audiţie, Bucureşti, 23 mai 1943, Filarmonică, George Georgescu, Bucureşti, 1960;
     • Simfonia a II-a cu cor „A Republicii” în Fa major (1949), versuri de A. Toma, primă audiţie, Bucureşti, 30 aprilie 1950, Filarmonică, Antonin Ciolan;
     • Uvertura festivă „Sărbătoare într-o gospodărie agricolă colectivă” (1951), primă audiţie, Bucureşti, 7 noiembrie 1953, Filarmonică, Matei Socor (imprimare Radio, 1951), Bucureşti, 1954;
     • Simfonia a III-a în Do major (1956), primă audiţie, Bucureşti, 23 martie 1957, Filarmonică, Mircea Basarab, Bucureşti, 1973;
     • Se arată lumea (1959), poem simfonic, după versurile cu acelaşi nume de Maria Banuş, primă audiţie, Bucureşti, 23 august 1950, Orchestra Cinematografiei, Mircea Cristescu;
     • Concertul pentru pian şi orchestră în Re major (1957), primă audiţie, Bucureşti, 18 aprilie 1963, Orchestra RTV, Jean Bobescu;
     • Concertul pentru vioară şi orchestră în Mi major (1958), primă audiţie, Botoşani, 6 mai 1967, Filarmonică, Tobias Schwager;
     • Simfonia a IV-a în si bemol minor (1965), primă audiţie, Bucureşti, 4 februarie 1967, Filarmonică, Mihai Brediceanu.
     
     MUZICĂ DE FILM
     • Palazu Mare (1953).
     
     MUZICĂ DE FANFARĂ
     • Rapsodie română (1953), primă audiţie, Bucureşti, 21 martie 1955, Dumitru Crăciunescu, Bucureşti, 1953.
     
     MUZICĂ DE CAMERĂ
     • Cvartet de coarde nr.1 în sol minor (1933, revizuit 1952), Bucureşti, 1956;
     • Trio câmpenesc pentru pian, vioară şi violoncel (1937);
     • Sonata pentru violoncel şi pian (1945), Bucureşti, 1971;
     • Cvintet pentru suflători (1954, versiune de cvartet, revizuit 1963, versiune de cvintet), Bucureşti, 1966;
     • Cvartet de coarde nr. 2, în la minor (1962).
     
     MUZICĂ CORALĂ
     • Bogată şi tânără-i ţara, pentru cor mixt, versuri de Cicerone Theodorescu;
     • Noi te slăvim Republică iubită, pentru cor mixt, versuri de Ştefan Tita;
     • Şi-ntr-un fir de levănţică, pentru cor mixt, versuri de Nicolae Tăutu.
     
     CÂNTECE PENTRU COPII
     • Suntem a ţării tinereţe, pentru voci egale, versuri de I.U. Soricu;
     • Primăvară dulce, pentru voci egale, versuri de I.U. Soricu;
     • Copii ai României, pentru voci egale, versuri de I.U. Soricu;
     • Întâi mai, pentru voci egale, versuri de Horia Furtună.

     Viorel COSMA, Muzicieni din România. Lexicon, vol.1, 1989


Muzicieni