Radu Gheciu
- muzicolog şi critic muzical -
(n. 12.03.1932 Bucureşti – m. martie 2003 Bucureşti)

     Studiile muzicale le-a urmat în Bucureşti cu tatăl său, compozitorul Diamandi Gheciu (teorie-solfegiu, istoria muzicii, pian). A urmat Facultatea de Limbă şi Literatură Română din Bucureşti (1957-1962), obţinând licenţa (1962).
     
     Redactor muzical (1951-1964), şeful secţiei muzicale a emisiunilor pentru străinătate (1964-1965) şi secretar general de redacţie (1965-1968, 1969-1983), director artistic adjunct la Filarmonica George Enescu din Bucureşti (1983-1989), director artistic al Agenţiei Artexim-Romstar din Bucureşti (1990-1991), director artistic adjunct la Opera Română din Bucureşti (1991-1993). A publicat studii, eseuri, cronici muzicale, recenzii şi interviuri în „Muzica”, „Actualitatea muzicală”, „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „Scânteia”, „Informaţia Bucureştiului” etc.
     
     A susţinut concerte-lecţii, conferinţe, prelegeri, comunicări ştiinţifice, emisiuni de radio şi televiziune. A redactat scenarii radiofonice şi de televiziune (Viorile lui Enescu, film de televiziune, 1966). A realizat spectacole de sunet şi lumină, scriind scenarii. A făcut parte din jurii naţionale şi internaţionale de concursuri muzicale (Belvedere, Viena, 1992). A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1990).

     MUZICOLOGIE
     
     • Aspecte ale creaţiei lui Theodor Rogalski, în „Muzica” nr. 3, Bucureşti, 1957;
     
     • Centenarul Debussy, în „Muzica” nr. 9, Bucureşti, 1962;
     
     • Manuel de Falia. Monografie, Bucureşti, 1964;
     
     • Mozart. Monografie, Bucureşti, 1970;
     
     • Rolul instituţiei muzicale în propagarea muzicii, în Muzica şi publicul, Bucureşti, Institutul de Istoria Artei, 1977;
     
     • Mit şi epopee. Aspecte ale creaţiei compozitorului Gheorghe Dumitrescu, Bucureşti, 1984;
     
     • Melpomene, Erato, Euterpe sau Cum s-a născut opera din tragedie şi ce s-a întâmplat după aceea, Bucureşti, 1990.

     Viorel COSMA, Muzicieni din România. Lexicon

Muzicieni