MUZICIENI ROMÂNI CONTEMPORANI
Daniela CARAMAN FOTEA


CONTACT:

anca.daniela.fotea@gmail.com


Copyright:
cIMeC
Data ultimei actualizări:
31august 2015

Daniela CARAMAN FOTEA

– muzicolog –

[n. 4 mai 1943, București – m. 20 aprilie 2020, București]


Membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România
(din 1968); Membră a Biroului secției de muzică ușoară (1975-1990), a secției de muzicologie (din 2005); Membru fondator al Colegiului criticilor muzicali „Mihail Jora”; Membru al Uniunii Criticilor, Coregrafilor și Realizatorilor de Radio și Televiziune

BIOGRAFIA ARTISTICĂ

Născută la 4 mai 1943. Moare la 20 aprilie 2020 la București.

STUDII

1960-1965
: urmează cursurile Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, secția muzicologie, dirijat coral.

1965-1980: redactor, redactor principal, șef de secție în Radioteleviziunea Română.
Activitate: peste 3000 de emisiuni în genurile operă, operetă, muzică ușoară, rock, pop, folk, jazz.
Angajată prin repartiție guvernamentală la Radiodifuziune (1 septembrie 1965) în Direcția Muzicală, Redacția de Operă-operetă, pentru care semnează mii de programe muzicale simple sau comparate. Prima nominalizare în Revista Radio TV: Duminica 13 februarie 1965, programul 2, ora 14.30: Oaspetele emisiunii noastre: soprana Lya Hubic. Inițiatoare a ciclurilor de emisiuni: Panoramic Opera (prima revistă radiofonică de actualități dedicată operei: cronici muzicale, înterviuri, prezentări de prime audiții ș.a.; bilunar, duminica pr.2 ora 15.30; între 1966-1970); Personaje în monolog (fragmente dîn piese de teatru alăturate momentelor similare din opere); Soliști români pe meridianele lumii (interviuri); Opera româneasca cronică a istoriei (lucrari lirice inspirate din literatura de profil); Opera românească și literatura (paralele muzical-epice); Galeria personajelor de operă (eroi lirici – cele mai importante momente din dramaturgia unei opere). Scenarii muzical literare (2-3 ore) de prezentare a unor lucrări în primă audiție (Opera „Albert Herring” de Benjamin Britten, „Sunetul muzicii” de Rogers s.a. ).
În 1971 este numită șef de secție – Redacția de muzică ușoară. Emisiuni: La microfon melodia preferată (primele ediții prezentate în direct); Arpegii (redactor Doru Popovici); De la 1 la 5, Radiodivertisment muzical, Radiorecording (1971-1984, bilunar) radioprogram de actualitate pop rock folk, 2-4 ore, sîmbăta, pr.1. Efectuează transmisii în direct de la Festivalurile de Jazz de la Sibiu, Festivalul național de muzică ușoara de la Mamaia, corespondențe de la manifestări internaționale ș.a.
Pentru televiziune, a lucrat în echipa lui Tudor Vornicu, emisiunile Album duminical, Varietăți muzicale; a realizat reportaje de la diferite manifestări artistice, Festivaluri de muzică de cameră, Festivalul de jazz de la Sibiu, interviuri, medalioane dedicate compozitorilor și interpreților români.

1980-1989 (mai): redactor șef, director artistic al Casei de discuri Electrecord. Planurile editoriale concepute și transpuse pe disc însumează aproape 3000 de titluri în toate domeniile muzicale (simfonic, operă, cameră, muzică ușoară, rock, pop, folk, jazz, folclor, didactice) și literare (poezie, teatru, basme). Dintre cele mai importante ediții: Integrala stereo a lucrărilor lui George Enescu, Integrala Simfoniilor de Beethoven, Integrala Simfoniilor de Bruckner (Filarmonica „G. Enescu”, dirijor Cristian Mandeal), Integrala Maria Tănase, discuri recital ale tuturor soliștilor lirici, instrumentiști (pianști, violoniști, organiști s.a.) din România, discuri reprezentând toate Filarmonicile din România, serii folclorice Nunta la români, ediții dedicate vedetelor divertismentului ș.a. A promovat consecvent creația românească în toate domeniile, obținând și PREMIUL KOUSEVITZKY pentru discul dedicat compozitorului Cornel Țăranu (1983).

1989-1992: consilier în Agenția Română de Impresariat Artistic (ARIA).

1993: Redactor șef la RADIO 21. Alături de Sofia Șincan a obținut 9 licențe pentru posturile satelit din țară.

1994-1995: Director artistic la PRO Fm și Media Pro Music.

1995-1998: Director artistic al Casei discografice Alpha Publishing. A editat primele compact discuri destinate pieții românesti cu Dan Grigore, Johnny Răducanu, Victor Socaciu, Maria Dragomiroiu ș.a.

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ (din 1964)
Sute de articole de specialitate, cronici, eseuri, reportaje ș.a. în: Revista Muzica, Actualitatea muzicală, România liberă, Săptămîna, Contemporanul, Cotidianul, Ultima oră, Melos, Dimineața, Cronica română, Moftul român, Universul Radio, Adevărul, Curentul, Ziua, Ziarul, Jurnal de Festival (G. Enescu 2003 și Festivalul artelor 2004), Jurnalul național, Amurg sentimental.
A semnat Programe de sală pentru spectacole ale Operei Naționale din București (Pescuitorii de perle, Liliacul, Tosca ș.a.).
A semnat prezentări pentru discuri (Paul Weiner, Club A, Maria Tănase, Gh. Turda, Greetings from Romania, Gică Petrescu, Colinde ș.a.).
În calitate de colaborator realizează la Radio România emisiuni de actualitate muzicală și comentariu asupra unor evenimente ale vieții muzicale, prezentări în direct ale concertelor simfonice. La România cultural, editorialele emisiunii „Oaza de muzică” (din 2004).

MEMBRĂ ÎN JURII NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE (din 1971) la:
Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia (8 ediții);
Festivalul de Jazz de la Sibiu;
Festivalurile internaționale de la Sopot, Ljubliana;
Festivalul „Orfeul de aur” – Bulgaria,
Festivalul internațional de creație „George Enescu” – organizat la New York University, New York (1986).

DISTINCȚII:
Premiul pentru concepție discografică – acordat de Uniunea Criticilor Muzicali (1995).
Premiul pentru contribuții la istoria rock, pop, folk – acordat de Uniunea Criticilor Muzicali (2000).
Premiul pentru publicistică> – acordat de emisiunea „Duminica în familie” (2000).
ORDINUL „MERITUL CULTURAL” ÎN RANG DE CAVALER acordat în 2004
Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru întreaga activitate publicistică (2004)
Ordinul Ziariștilor, clasa I (aur) acordat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (2007)
Omul zilei titlu acordat de Jurnalul național la 10 ianuarie 2009

Figurează în:
International Who’s Who of Professional and Business Women editat de International Biographical Centre, Cambridge, England (1986, 1989)
Muzicieni din România vol. 1 (A-B-C), 1989
Rock Pop Folk... remix, Editura Humanitas, 2003
Ghid bibliografic al scriitorilor din Radio, 2004
Alternative pop dance, Editura Humanitas Educațional, 2005
Enciclopedia personalităților din România, Hubners Who is Who, prima ediție, 2006 sus
LUCRĂRI PUBLICATE

Ghid de operă: 1971, Editura Muzicală, în colaborare – Gabriela Constantinescu, Grigore Constantinescu, Iosif Sava
Ghid de balet : 1973, Editura Muzicală, în colaborare – Iosif Sava, Grigore Constantinescu
Disco Ghid rock : 1977, Editura Muzicală, în colaborare cu Florian Lungu
Disco Ghid Rock: 1979, Editura Muzicala, ed. a 2-a
Conexiuni rock: 1982, Editura Muzicală
Melodii de neuitat: 1985, Editura Muzicală
Melodii din repertoriul interpreților preferați: 1987, Editura Muzicală
Meridianele cîntecului: 1989, Editura Muzicală
Dicționar rock pop folk: 2000, Editura Humanitas, în colaborare cu Cristian Nicolau
Ghidul Spaniei: 2001, Editura Vremea
Așteptîndu-l pe Vangelis: 2001, Editura Muzicală
Ghidul New York-ului: 2002, Editura Vremea
Rock, pop folk REMIX: 2003, Editura Humanitas, în colaborare cu Cristian Nicolau
Alternative pop dance: 2004, Editura Humanitas Educational, în colaborare cu Titus Andrei
Melodiind sub cerul frumosului liber. Convorbiri cu Doru Popovici: 2006, Editura Amurg Sentimental
Dicționar de termeni muzicali: 2007, Editura Litera Internațional
Fascinația dansului: 2009, Editura Muzicală, în colaborare cu Grigore Constantinescu. sus
BIBLIOGRAFIE (selectiv):

J.V. Pandelescu: „Ghid de balet” („Contemporanul”, 23 martie 1973);
Anton Dogaru; „Ghid de balet” („România literară”, 15 nov. 1973);
Petru Umanski: „Un eveniment remarcabil” („Orizont”, Timișoara, 9 febr. 1978);
Raluca Bungărzan: „Conceptele muzicii ușoare” („Săptămâna”, nr.413, 3 nov. 1978);
Petre Magdîn: „Disco Ghid Rock” (Săptămîna 19 oct. 1979);
George Arion: O istorie a rock-ului” („Flacăra” 20 aug. 1982);
Alexandru Vasiliu : „Conexiuni rock” („Cronica” Iași, 15 oct. 1982);
George Sbîrcea: „O istorie a rock-ului” („Contemporanul”, 15 iulie, 1983);
Iosif Sava, Petru Rusu : „O istorie a muzicii universale în date”, Ed. Muzicală, 1983);
G. Stănciulescu: „Humanitas lansează „Dicționar de rock, pop, folk” („Ziua” 4 mai 1999);
Corneliu Ciocan: „Prima enciclopedie românească de rock , pop, folk” („Evenimentul zilei”, 5 mai 1999);
Doru Ionescu: „Raport publicistic” („Panoramic TV”, Anul X nr. 21, 1999);
Ion Zubașcu: „Primul dicționar enciclopedic Rock pop folk dîn România („România liberă”, 4 mai 1999);
Grigore Constantinescu: „Carte de referință” („Rampa” 12 mai 1999);
Anca Nicoleanu: „Avem dicționar de rock, pop, folk” („Național”, 12 mai 1999);
Diana Popescu: „La Humanitas, muzica la înălțime” („Adevărul”, 26 aprilie 1999); Rev. „Flacăra”, mai 1999: „Dicționar de rock, pop, folk;
Oltea Şerban Pârâu: „Dicționar de rock, pop, folk” (rev. „Excelent” nr. 23 iulie 1999):
Victor Socaciu: „Dicționarul de rock, pop, folk – o carte pe care o așteptam de mult!” (Rev. „Formula As” nr. 367, iunie 1999);
Ion Zubașcu: „Monografie dedicată celebrului muzician Vangelis” („România liberă”, 15 mai 2001);
Alice Năstase: „Vangelis este așteptat în România” („Național” 19 mai 2001);
Alexandru Revenco: „Așteptîndu-l pe Vangelis” („Îndependent” 29 mai 2001); „Ziua ta de naștere” (Editura „Teora” 2002);
George Oprea: „Dragostea ce nu se uită, recenta apariție remix la Humanitas” („Dimineața” 19 mai 2003);
Grigore Constantînescu: „Cuvînte de aproape” („Revista programelor de Radio” nr.325, 13-18 mai 2003);
George Oprea: „Daniela Caraman Fotea și Titus Andrei propun surprinzătoare alternative” („Dimineața”, 5 martie 2004);
Anca Lăpușneanu: „O colegă de breaslă” (VIP, februarie, 2005);
Smaranda Oțeanu Bunea: „Fascinația dansului – doar un dicționar?” („File de ziar” 2008) sus