Theodor Grigoriu (25 iulie 1926, Galaţi) - compozitor şi muzicolog. Studiile muzicale le-a început din copilărie în Bucureşti (1933-1936) cu Constantin Botez (vioară), apoi la Conservatorul din Bucureşti (1934-1936) cu Cecilia Nitzulescu-Lupu şi George Enacovici (vioară) şi Conservatorul „Pro Arte” din Bucureşti (1936-1940) cu Romeo Alexandrescu (teorie-solfegiu), Nina Alexandrescu (vioară) şi Emanoil Ciomac (istoria muzicii). A luat lecţii particulare de compoziţie în Bucureşti cu Romeo Alexandrescu (1940-1949) şi Mihail Jora (1949-1954). S-a perfecţionat (aspirantura) la Conservatorul „I.P. Ceaikovski” din Moscova (1954-1955) cu Aram Haciaturian (compoziţie), E.K. Golubiev (polifonie) şi D.N. Rogal-Levitzki (orchestraţie). Paralel cu studiile muzicale a urmat şi cursurile Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti (1949-1954).
     
     Secretar al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1968-1989), profesor (master-class) la Universitatea de Teatru şi Film din Bucureşti (1997-1998) şi profesor asociat la Universitatea de Muzică din Bucureşti (1998-1999). A publicat studii, eseuri, articole, recenzii şi interviuri în „Muzica”, „Actualitatea muzicală”, „Secolul 20”, „Contemporanul”, „România literară”, „Cinema”, „Astra” (Braşov), „Arc”, „Flacăra”, „România liberă”, „Scânteia tineretului”, „Tribuna” (Cluj Napoca) etc.
     
     A susţinut conferinţe, comunicări ştiinţifice, referate în ţară şi în străinătate (Paris, Moscova, Londra şi New York). Este membru la Academia Franceză „Arts-Sciences-Lettres” (din 1990). A fost distins cu Menţiunea II la Premiul de compoziţie George Enescu din Bucureşti (1943), cu Premiile Uniunii Compozitorilor (1953, 1969, 1974, 1976, 1984, 1992), cu Premiul de film „Pelicanul alb” din Mamaia (1965), cu Ordinul „Meritul cultural”, clasa II şi clasa III (de două ori), cu Premiul Academiei Române (1975), cu Medalia de Aur a Academiei Franceze „Arts-Sciences-Lettres” (1990), cu Marele premiu al Uniunii Compozitorilor din România (1998) şi cu Premiul II la Concursul internaţional de compoziţie de la Metz (2000).
     
     Personalitate artistică reprezentativă a şcolii muzicale româneşti contemporane, Grigoriu a debutat de timpuriu, la 17 ani, cu Cvartetul nr. 1 şi s-a impus în genurile muzicale ample (oratoriu, cantată, simfonie, poem simfonic, suită), precum şi în cele camerale (cvartete, sonate, partite, piese pentru pian, lieduri), paralel cu o strălucită activitate creatoare în domeniul muzicii de film şi teatru, caz destul de frecvent în ţările din estul Europei. Deşi afirmă cu o oarecare auto-ironie „mă consider un liric, poate cam elegiac” (Muzica şi nimbul poeziei), multe pagini muzicale din oratoriul Canti per Europa sau Variaţiunile simfonice pe un cântec de Anton Pann dezvăluie şi virtuţi de dramaturg sonor impetuos, cu momente incandescente, chiar explozive.
     
     În esenţă însă, opera lui Grigoriu rămâne o frescă a meditaţiei grave cu adânci rădăcini în solul sensibilităţii poetice româneşti. Spirit universalist, dornic să se implice în marile curente de idei şi mijloace de expresie ale timpului său, compozitorul nu s-a despărţit nici o clipă de matca solidă a filoanelor artistice tradiţionale, proprii poporului român, socotind folclorul autohton ca pe o nesecată sursă de inspiraţie şi sugestii artistice originale, bogate în virtuţi novatoare.
     
     Grigoriu e convins că adevărata inovaţie trebuie căutată în substanţă şi nu în mijloacele folosite. Chiar atunci când a apelat la surse sonore mai îndepărtate în timp şi spaţiu (Dans tătar, Tristia, Canti per Europa, Elegia pontica), nu părăseşte făgaşul tradiţiei seculare, detectabil în ethosul şi spiritul melodic românesc. Dacă prima „seducţie” a lui Grigoriu l-a îndemnat spre citarea temelor autentic populare (Pe Argeş în sus, Variaţiuni simfonice pe un cântec de Anton Pann, Trei cântece de păstor, Dans tătar), ea s-a împletit cu pasiunea pentru film şi teatru; trebuie subliniat aici că muzicianul a aflat un teren fertil al sensibilităţii umane, imaginând în coloana sonoră a filmului un contrapunct al muzicii cu dialogul şi desfăşurarea filmică, un liant mai subtil cu imaginea, cu trama lui dramatică, şi nu doar o simplă ilustraţie.
     
     Pe de altă parte, exprimarea sonoră concisă şi transparentă, impusă de peliculă, a conferit muzicii lui Grigoriu o eficacitate remarcabilă a exprimării, valorificată ulterior în muzica simfonică, vocală şi camerală. Tot de aici, finisarea de filigran a lucrărilor, aşa încât Grigoriu poate fi considerat printre „bijutierii” cei mai iscusiţi ai creaţiei muzicale româneşti din a doua jumătate a secolului XX. Nu numai linia mare a formei a cunoscut cizelări tehnice exemplare, ci şi amănuntele, elementele de micro-limbaj sonor. Aceeaşi precizie de artizan al sonorităţii se remarcă şi în orchestraţie, terenul predilect al compozitorului, în investigarea şi descoperirea unor culori instrumentale inedite, obţinute prin aliaje surprinzătoare de timbre. Poate că şi unele intervenţii laborioase în nucleul celulei ritmice provin din aceeaşi minuţie de bijutier a compozitorului.
     
     Cine priveşte o partitură semnată de Grigoriu nu poate rămâne indiferent în faţa bogăţiei de nuanţe şi indicaţii privind expresia, ce modelează discursul sonor, fiecare frază melodică, sunet sau acord, având o încărcătură fin dozată a sentimentului exprimat prin muzică. Există în tot ce a scris compozitorul o grafică specifică, particulară, ce dezvăluie un constructor sonor înnăscut, cu o vocaţie arhitecturală evidentă. Ceea ce surprinde totodată ni se pare lipsa oricărui artificiu exterior, audiţia partiturilor caracterizându-se printr-o dezarmantă spontaneitate şi continuitate. Revenind la autocaracterizarea de „liric elegiac”, de tălmăcitor al dorului românesc Grigoriu a crezut permanent „în virtuţile profunde ale melodismului românesc cu care mă identific total” - mărturiseşte compozitorul în volumul de muzicologie - străduindu-se să se „acordeze la diapazonul muzicii lumii”.
     
     Desenul melodic al creatorului nu are tuşe groase de pensulă, ci subţirimi de peniţă. De la acel studiu de stil (Melodie infinită), până la ciclul celor patru Concerte de vioară (Anotimpuri româneşti) şi Concertul pentru dublă orchestră de cameră şi oboi, compozitorul se impune ca un melodist de excepţie. Dincolo de nuanţele direcţiei estetice, melodismul lui Grigoriu exprimă experienţe ale sensibilităţii, fiecare contur sau profil sonor „este necesar a fi încărcat cu o mare tensiune emoţională”. Poate aici, în discursul sonor, s-a concentrat întreaga investigaţie a compozitorului de-a lungul deceniilor, spre a descoperi piatra filosofală a oricărei muzici exprimând vocaţia şi experienţa artistică a colectivităţilor umane, de pe toate meridianele lumii: ethosul, propriu fiecărei exprimări şi, cu atât mai mult, celei artistice.
     
     Spre acest ethos, a înţelegerii lui, Grigoriu a perseverat continuu, din dorinţa de a ajunge la originalitatea substanţei. Chiar atunci când iese conştient din matca tradiţiei (ca în Vis cosmic, de pildă), compozitorul nu s-a lăsat sedus de sonorităţi „artificiale”, de timbrele instrumentelor inedite, ci a urmărit să identifice „substanţa” aventurilor cunoaşterii din secolul XX, făcând o afirmaţie surprinzătoare că „muzica sferelor” există cu adevărat, alături de cea a „biosferei”, în care definitoriu este ethosul, ca liant misterios al existenţei terestre.
     
     Alături de poemul orchestral Vis cosmic, simfonia vocal-instrumentală Vocalizele mării şi ciclul de lieduri Poeţi şi abisul timpului se înscriu în aceeaşi arie problematică, a unui posibil dialog cu vastitatea cosmică şi ele se bazează pe o serie „ondulată”, descoperită de Grigoriu (1-2-3-2-1-2-3-2-1-2-3-2 semitonuri), care desfăşoară cele 12 sunete ale totalului cromatic! Ethosul terestru, ca experienţă milenară a colectivităţilor umane, se individualizează, fiind purtat de o entitate care aparţine şi ea universului cosmic. Toate aceste idei novatoare despre ethos, sugerate desigur de Herder, se pot afla în ciclul de 12 Piese pentru pian, care alcătuiesc cele două caiete ale Columnei modale, al căror subtitlu este chiar „investigaţii în ethosul muzicii româneşti”.
     
     Considerat de muzician ca un „atelier”, în care s-au focalizat îndelungi căutări anterioare, după traversarea folclorului citat, apoi al folclorului imaginar (după exemplul lui Bartok) Columna modală este o treaptă superioară în înţelegerea fenomenului artei sonore şi al „acţiunii” componistice, în consens cu noile cuceriri ale teoriei limbajelor. Două idei ni se par remarcabile în legătură cu Columna modală: 1. că modurile nu sunt interesante ca mecanism, ci doar ca depozitare de ethos, ele fiind, în fapt, „o idee despre lume” a unei colectivităţi umane şi 2. eterofonia, ca fenomen ce ţine de esenţa libertăţii, este o polifonie de infidelităţi faţă de o matrice, care a avut un rol sacru în trecutul îndepărtat, dar şi-a pierdut acest statut în evoluţia socială. A formaliza acest aspect sintactic înseamnă a-i anihila farmecul şi spontaneitatea.
     
     Grigoriu consideră că, după ieşirea din „atelierul” Columnei modale, lucrările sale ulterioare reprezintă a treia fază de creaţie. Astfel Cvartetul nr. 2 - În căutarea ecoului, Anotimpurile româneşti, Partita a sonar nr. 1 şi nr. 2, Recviemul pentru o poetă sunt argumente ale acestei noi faze. Avansând pe un front larg spre lucrări tot mai profunde prin semnificaţia substanţei lor, Grigoriu după cele două direcţii arătate - investigarea ethosului muzicii româneşti şi lucrări semnalând prezenţa omului în univers - continuă un filon al muzicii bizantine, după studierea intensă a Paleografiei muzicii bizantine de I.D. Petrescu.
     
     Prezent încă de la începuturile drumului său, în Variaţiunile simfonice pe un cântec de Anton Pann, în Elegia pontica, dar şi în multe filme istorice cu teme medievale româneşti (Neamul Şoimăreştilor, Ştefan cel Mare), acest filon va reapare, în toată amploarea, în cele trei lucrări ale ciclului Bizanţ după Bizanţ: Concertul „Trinity” pentru vioară şi orchestră, Sonata „În marea trecere” pentru vioară solo şi Sonata „Eterna întoarcere” pentru vioară şi pian. Compozitorul consideră că generaţia sa poate aduce ceva în plus, faţă de generaţia enesciană, în domeniul interpretării melodismului bizantin, în sensul eternei lupte dintre păstrarea tradiţiei şi depăşirea dogmelor. Grigoriu a folosit ideea de „eterofonie” în 1960, în partea a II-a, Melopeea, din Omagiu lui Enescu, cu acel „gruppo etero-fonico”. Grigoriu a impus procedeul tape-music în România, pentru piesa Macbeth (1962). A lărgit tehnica scriiturii corale la nivelul simfoniei vocale (Vocalizele mării).
     
     Remarcabil eseist şi muzicolog, Grigoriu s-a impus prin volumul Muzica şi nimbul poeziei - operă de gândire originală a unui compozitor cu har literar autentic. Scrisul lui Grigoriu relevă esenţele tari ale unor aspiraţii de arhitect şi artist al cuvântului. Prin tot ce a lăsat muzicii noastre, Grigoriu se înscrie în galeria personalităţilor de prestigiu naţional, care a contribuit la afirmarea şcolii muzicale româneşti contemporane în context universal.

     MUZICĂ SIMFONICĂ
     
     • Sinfonia cantabile (1950), revizuit în 1966, primă audiţie, Bucureşti, 23 februarie 1968, Filarmonică, Mircea Cristescu, Bucureşti, 1973; idem, Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Variaţiuni simfonice pe un cântec de Anton Pann (1955), ciclu de variaţiuni în Şase tablouri de epocă: 1. Colinele Slivnei; 2. Spaima otomană; 3. În umbra bisericii Olari; 4. Finul Pepelei cel isteţ; 5. Cântec de lume; 6. „Vavilonie” bucureşteană, Bucureşti, 21 ianuarie 1955, Edgar Cosma, Filarmonică, Bucureşti, 1965; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Suita teatrală în stil clasic (1956), Bucureşti (cuprinde: Introduzione, Colombina, Intermezzo malinconico, Arlecchino, Serenata, Finale), Bucureşti, 17 octombrie 1956, Filarmonică, Mircea Cristescu, Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Concert pentru dublă orchestră de cameră şi oboi (1957), Bucureşti, 16 martie 1969, Orchestra RTV, Iosif Conta, Bucureşti, 1968; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Vis cosmic (1959), poem orchestral pentru tenor (sau instrument electronic) şi orchestră, studiu contrapunctic şi de transparenţă. Bucureşti, 28 octombrie 1965, Orchestra RTV, Emanuel Elenescu, Bucureşti, 1969; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Omagiu lui Enescu (1960), piesă pentru 4 grupe de viori, Bucureşti, 28 mai 1960, Filarmonică, Mircea Cristescu, Bucureşti, 1962; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Melodie infinită „Marilor umbre de la Bayreuth, Wagner şi Liszt” (1969), piesă pentru orchestră de coarde, primă audiţie, Bayreuth, august 1969, Orchestra Academica, Alexandru Şumski, Bucureşti, 1976; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Tristia (1974), In memoriam Ionel Perlea, Bucureşti, 24 octombrie 1975, Filarmonică, Mircea Basarab, Bucureşti, 1983; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Suita carpatină (1980), pentru orchestră de coarde, transcripţia cvartetului Pe Argeş în sus. Bucureşti, 1981, Orchestra RTV, Carol Litvin, Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Pastorale şi idile transilvane (1984), momente simfonice (cuprinde: Cântec peste timp, Cântec de aproape, de departe, Visul unei nunţi pe culmi, Culorile primăverii - Chemările dorului, Cântec peste timp - Final), Craiova, 1984, Filarmonică, Theodor Costin, Bucureşti, 1989, Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1988;
     
     • Cele patru anotimpuri (1988-1989), patru concerte pentru vioară şi orchestră [cuprinde: 1. Primăvara, concert în Mi major (1988), Bucureşti, iulie 1989, Virtuozii din Bucureşti, Horia Andreescu; 2. Vara, concert în La major (1988); 3. Toamna, concert în Re major (1989); 4. Iarna, concert în Sol major (1989)], Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1989;
     
     • Concert pentru vioară şi orchestră „Bizanţ după Bizanţ” (I) - „Trinity” (1994), primă audiţie, Indianapolis (USA), Daniel Kleinknecht, 1994, Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1995; idem Bucureşti.
     
     
     MUZICĂ VOCAL-SIMFONICĂ
     
     • Cantată pentru 23 august (1951), pentru cor mixt şi orchestră, Bucureşti, 21 august 1951, Orchestra RTV, Emanuel Elenescu;
     
     • Odă oraşului meu (1963), cantată pentru cor mixt şi orchestră (cuprinde: Dedicaţie, Noaptea oraşului, Jocul luminii, Viziune), Bucureşti, 24 aprilie 1964, Orchestra RTV, Emanuel Elenescu;
     
     • Elegia Pontica (1968), pentru cor de femei, bas-bariton şi orchestră de cameră, versuri în limba latină de Ovidiu, Bucureşti, 24 iunie 1969, Orchestra Conservatorului din Bucureşti, Alexandru Şumski, 1971; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Cantiper Europa (1976), oratoriu pentru cor mixt şi orchestră, versuri de Arthur Rimbaud, Mihai Eminescu, P.B. Shelley, F. Garcia Lorca, R.M. Rilke, A.S. Puşkin, Dante Alighieri, cuprinde:
     
     - Fresca I - Răpirea Europei;
     
     - Fresca II-a - Copilăria demiurgilor;
     
     - Fresca III-a - Plânsul muzelor (Evocarea Voroneţului, Evocarea frumoasei Uta, Evocarea muzicii, Evocarea primăverii” de Botticelli);
     
     - Fresca IV-a - Imn lui Apollo), Bucureşti, 4 iunie 1978, Corul şi Orchestra RTV, Iosif Conta, Bucureşti, 1979; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Vocalizele mării, în două versiuni, simfonie corală (1984), simfonie vocal-instrumentală (1992). Bucureşti, 1997, Corul şi Orchestra Naţională Radio, Iosif Conta;
     
     • Recviem pentru o poetă (Iulia Hasdeu) (1997), pentru soprană şi orchestră de cameră, versuri de Iulia Hasdeu, Bucureşti, 1998, Orchestra de cameră Radio, Cristian Brâncuşi;
     
     • Aeterna verba in 2000 (2000), rugăciune a creştinilor din Roma, secolul I (anul 59), meditaţie liturgică pentru cor şi orchestră (cuprinde: Monstranţă sonoră pe cuvântul „Tu”, Prima implorare, Stanţă divină, A doua implorare, Stanţa divină în apoteoză).
     
     
     MUZICĂ DE FILM
     
     • Erupţia (1957), regia Liviu Ciulei;
     
     • Valurile Dunării (1960), regia Liviu Ciulei;
     
     • Soldaţi fără uniformă (1962), regia Francisc Munteanu;
     
     • Setea (1961), regia Mircea Drăgan (2 serii);
     
     • Lupeni '29 (1963), regia Mircea Drăgan (2 serii);
     
     • Codin (1963), regia Henri Colpi (Pathe - Marconi 460 mai 582);
     
     • Neamul Şoimăreştilor (1964), regia Mircea Drăgan (două serii);
     
     • Pădurea spânzuraţilor (1965), regia Liviu Ciulei (două serii);
     
     • Golgotha (1966), regia Mihai Iacob;
     
     • Dacii (1967), regia Sergiu Nicolaescu (două serii);
     
     • Columna (1968), regia Mircea Drăgan (două serii);
     
     • Castelul condamnaţilor (1969), regia Mihai Iacob;
     
     • Explozia (1972), regia Mircea Drăgan;
     
     • Pentru că se iubesc (1972), regia Mihai Iacob;
     
     • Fraţii Jderi (1974), regia Mircea Drăgan (două serii);
     
     • Ştefan cel Mare - Vaslui 1457 (1974), regia Mircea Drăgan;
     
     • Aurel Vlaicu (1978), regia Mircea Drăgan;
     
     • Burebista (1980), regia Gheorghe Vitanidis;
     
     • Plecarea Vlaşinilor (1982), regia Mircea Drăgan;
     
     • Întoarcerea Vlaşinilor (1984), regia Mircea Drăgan;
     
     • Vlaşinii (1984), serial TV în 9 episoade, regia Mircea Drăgan.
     
     
     MUZICĂ DE CAMERĂ
     
     • Cvartet de coarde nr. 1 (1943);
     
     • Trio „Muntele magic” pentru pian, vioară şi violoncel (1943);
     
     • Trei miniaturi pentru pian (1944);
     
     • Pe Argeş în sus (1953), suită pentru cvartet de coarde, Bucureşti, 1958;
     
     • Visare (1975), pentru pian, în Rumanische Klavierminiaturen fur Kinder und Jugendliche, Leipzig, 1976;
     
     • Columna modală (1984-1985), investigaţii pentru pian în ethosul muzicii româneşti.
     
     - Caietul I:
     
     a. Cuplul I: Cantus planus, Polifonia da campane;
     
     b. Cuplul II: Sentimento, Polifonia;
     
     c. Cuplul III: Impossibile continuo, Inventione con eterofonia;
     
     - Caietul II:
     
     a. Cuplul IV: Intonazioni pian e forte, Polifonia - Passacaglia del silenzio;
     
     b. Cuplul V: Gioco antifonico, Eterofonia;
     
     c. Cuplul VI: Meloepica marina, Polifonia bucolica, Bucureşti, 1986; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1986;
     
     • Partita a sonar nr. 1 (1987), pentru două flaute, Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1989;
     
     • Partita a sonar nr. 2 (1988), pentru două clarinete, Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1989;
     
     • Cvartet de coarde „În căutarea ecoului” (1993), Bucureşti;
     
     • Sonata pentru vioară solo „Bizanţ după Bizanţ” (II) - „În marea trecere” (1998), Bucureşti, 1998;
     
     • Sonata pentru vioară şi pian „Bizanţ după Bizanţ” (III) - „Eterna întoarcere”, Bucureşti;
     
     • Polifonii bucolice virgiliene (1999), septet pentru oboi, clarinet, fagot, violă, violoncel, pian electric şi percuţie (cuprinde: Somnul pietrelor, Fantezia micilor făpturi, Ornitologică), inedit.
     
     
     MUZICĂ CORALĂ
     
      • La râu (1951), scenă muzicală pentru soprană, cor mixt şi pian, versuri de Ion Zăgan;
     
     • În livadă (1954), scenă muzicală pentru tenor, cor mixt şi pian, versuri de Ion Zăgan, în „Muzica”, Bucureşti, supliment, nr. 10, 1954;
     
     • Patriei mele (1954), pentru cor mixt, versuri de Constantin Cârjan;
     
     • Vocalizele mării (1984), simfonie pentru cor mixt şi orgă electronică, Bucureşti, 1986; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1986;
     
     • Coruri. 33 Psalmi (1989-1998), pentru cor mixt, pe texte biblice, inedit.
     
     
     MUZICĂ VOCALĂ
     
     • Cântece de păstor (1950), ciclu de cântece pentru voce şi pian, versuri de Ion Zăgan (Dinu Athanasiu) (cuprinde: Către vale, La iernat, Urcuş), Bucureşti, 1977; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Sub mesteacăn (1952), pentru voce şi pian, versuri de Ion Zăgan;
     
     • Cântece de toamnă (1959-1962), ciclu de cinci poeme pentru voce şi pian, versuri de Veronica Porumbacu (cuprinde: 1. Adormirea culorilor, 2. Vântul, 3. Surâsul luminii, 4. Ploaia, 5. Octombrie), Bucureşti, 1977; idem Paris, Editions Musicales Transatlantiques şi Amsterdam - Larghetto, 1985;
     
     • Poeţi şi abisul timpului (1993), şase lieduri, versuri de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi [cuprinde: 1. La steaua (I), 2. Drum spre abis, 3. Clipa genezei, 4. Înserată dimineaţă, 5. Zbor deasupra valurilor, 6. La steaua (II)], Bucureşti;
     
     • 9 Haikai - Dincolo de tăcere, Iisus (1998), versuri de Şerban Codrin, Bucureşti;
     
     • 11 Haikai - Dincolo de tăcere, duhul câmpiei (1999), versuri de Şerban Codrin, Bucureşti;
     
     • 7 Haikai - Dincolo de tăcere, flori şi păsări (2000), versuri de Şerban Codrin, inedit.
     
     
     ORCHESTRAŢII
     
     • George Enescu. Şapte cântece pe versuri de Clement Marot (1964), pentru voce şi orchestră, Paris, 1980;
     
     • Chopin - Orchestral, 25 piese celebre de Chopin (1996) (versiuni orchestrale pentru un spectacol coregrafic), Bucureşti, 1997, Orchestra Operei Române, Răzvan Cernat, Bucureşti;
     
     • Muzică opus 10, pentru orchestră de cameră, transcripţia Cvartetului opus 10 de Ionel Perlea (1998);
     
     • Trei lieduri de Ionel Perlea (2000);
     
     • Concert pentru orchestră de cameră „În memoriam Paul Dukas” (2000), transcripţia Cvartetului nr. 3 de Stan Golestan.
     
     
     MUZICOLOGIE
     
     • Muzica şi nimbul poeziei, Bucureşti (1986) (cuprinde: Ecouri din Pantheon, Armonia în cetate, Portrete - Crochiuri, Dialoguri, File de cronică luptând cu Chronos, Sol şi peregrin, Muzica şi filmul, Muzica şi teatrul, Lăcrimosa, Creuzetul propriilor lucrări).